Cele mai vândute titluri ale lunii decembrie pe Libris.ro

În decembrie dăruim și ne bucurăm să primim daruri, poate mai mult decât de obicei. Printre cadourile oferite constant, cărțile rămân preferate. Volumul vânzărilor de carte a crescut semnificativ în luna cadourilor așa cum o arată datele celor de la Libris.ro, care au expediat peste 230.000 de cărți de la începutul ei, aproape dublu față de o altă lună a anului.
„Cărțile sunt un cadou la îndemână, dar cu mare însemnătate. Atunci când alegem să dăruim o carte, dăruim de fapt o lume întreagă, un univers. Faptul că părinții aleg cărți pentru cadourile celor mici de Crăciun este un semn extraordinar că cititul este încurajat în familie, ceea ce ne bucură foarte mult. Am înregistrat o creștere remarcabilă și în rândul titlurilor în limba engleză, unde se regăsesc, de asemenea, multe volume pentru copii”, precizează Laura Țeposu, co-fondator și director de dezvoltare al Libris.ro.


În decembrie, cele mai vândute trei cărți pentru copii sunt: 1. Atlasul lumii pentru copii – National Geographic Kids; 2. Povestea Bradului – H.Ch. Andersen; 3. Eu și Moș Crăciun – Matt Haig. În topul cărților pentru Ea, se află: 1. Ajută-mă să nu dispar – Petronela Rotar; 2. O dorință de Crăciun – Katherine Rundell & Emily Sutton; 3. Eu, cea de pe locul doi (vol.2) – Cezara Zamfir. Pentru El, cele mai vândute volume sunt: 1. Pacienta tăcută – Alex Michaelides; 2. Băiatul cu pijamale în dungi – John Boyne; 3. Radiografia unei mârșăvii judiciare – Traian Berbeceanu. În privința cărților în limba engleză s-au evidențat: 1. Pride and Prejudice; 2. Can’t Hurt Me; 3. Born A Crime.
În timpul anului, beletristica este întotdeauna cea mai comandată categorie pe Libris.ro, dar luna aceasta cele mai vândute au fost cărțile pentru copii decât cărți de beletristică. De asemenea, cărțile în limba engleză au avut o creștere de 112% față perioada similară din 2018.


„Deși volumul comenzilor este în creștere față de decembrie 2018, am reușit să expediem să nu avem întârzieri semnificative, și aceasta datorită optimizărilor logistice”, spune Laura Țeposu.
Fondat în 2009, Libris.ro este o afacere 100% locală și cea mai mare librărie online din România, cu un portofoliu de peste 180.000 de titluri alături de jocuri pentru copii, board games, muzica, filme și cadouri. În 10 ani de la înființare, au fost expediate 2,3 milioane de comenzi către 1,2 milioane de români din întreaga lume.
Din decembrie 2014, compania s-a alăturat Organizației “Salvați Copiii” în proiectul de reducere a mortalității infantile în România. Astfel, prin intermediul cititorilor care au donat pe site-ul Libris.ro, s-au strâns peste 380.000 euro, sume folosite integral pentru dotarea cu echipamente medicale a 10 maternități din România.
Din martie 2018, Libris.ro a demarat campania #RespectYourself – Oferă-ți timp pentru lectură, proiect prin care își propune să prezinte lectura din perspectiva unei activități care înseamnă respect față de sine, preocupare pentru autocunoaștere și dezvoltare.

Leave a Reply