Elysée a lansat în România brandul Urban Scents

Urban Scents s-a lansat in exclusivitate la Elysée, în  prezența creatoarei sale, Marie Urban Le Febvre, și a numeroși jurnaliști, personalități din media și show biz. Invitații s-au bucurat de o experiență unică, având ocazia de a ințelege întreaga artă a parfumeriei și dintr-o nouă perspectivă – cea gustativă, acest fapt fiind posibil doar datorită unei formule cu adevarat magice, creată și dezvoltată de Marie.

 

Pasiunea mea pentru parfumuri a fost pe deplin satisfăcută de experiența oferită joi de Marie Urban Le Febvre, în decorul și atmosfera unice ale parfumeriei Elysée. Atât de complexă a fost, încât am avut nevoie de un mic răgaz pentru a-mi putea sedimenta trăirile. Pentru că nu au fost doar experiențe olfactive, așa cum suntem obișnuiți să avem atunci când ne lăsăm tulburați de arome închise în flacoane.

Au fost emoții și amintiri, mergând atât de departe încât unul din cele 8 parfumuri care compun colecția Urban Scents – Sensual Blend – mi-a evocat bucuria deschiderii unei cutii cu pantofi noi, executați manual, din piele. Poate părea absurd, dar mirosul pielii combinat cu cel al solvenților folosiți în manufacturarea lor, la care se adaugă aroma hârtiei de mătase care învelește prozaicele creații și le păzește până la stingerea pasiunii purtătoarei lor, are pentru mine o anume semnificație, pe care Sensual Blend a reușit să o învie. 

De fapt aceasta este filosofia brandului Urban Scents. Precum un descoperitor de lumi nevăzute, îți aduce într-o sticluță o descoperire a zonelor emoționale adormite. Susținut de arta elaborată a parfumeriei și de concepte dezvoltate împreună cu artiști din toate domeniile, menite să stimuleze simțurile în diferite feluri, Urban Scents îți oferă experiențe pe care dorești să le retrăiești, mereu.
Parfumurile Urban Scents sunt contemporane, însă fără a respecta un trend anume, încă o caracteristică dragă mie. Selecția de ingrediente rare, în căutarea cărora Marie cutreieră lumea, fac din această colecție o adevarată operă de artă minimalistă, însă cu o atingere de opulență, eleganță, toate împletite cu inovația.
GUNPOWDER COLOGNE, poate una din cele mai moderne colonii, prin care Marie a reușit să
creeze un univers olfactiv foarte inovativ, îmbinând note de ceai verde, lavandă și chiar praf de pușcă. 

LOST PARADISE este un parfum Chypre atât de intens, precum energia dinaintea unei furtuni,
precum dorința de a mai pastra soarele și căldura unei insule tropicale atunci când abia ai ajuns
acasă, înapoi la frig. 

DARK VANILLA,  o capodopera olfactivă caldă, pudrată în jurul notei de vanilie, ce introduce pentru
prima oară în parfumerie rășina de Rooibos. O inovație absolută în parfumeria de artă prin
introducerea acestui ingredient complex, cu miros de iarbă cosită, ceai roșu și fagure de miere.

Despre SENSUAL BLEND am relatat deja, aș mai adăuga doar că el este prezentat ca având o notă orientală afrodiziacă. 
Aceastea sunt numai câteva din cele 8 parfumuri din colecția Urban Scents ce se găsește în
foarte puține puncte de vânzare din lume, foarte atent selecționate, printre care și ELYSEE.
Prețul este 890 lei per 100 ml. 


Fascinanta Marie Urban Le Febvre s-a născut la Paris, dar locuiește acum la Berlin și fondat Urban Scents în 2014. Marie este una dintre acele foarte puține persoane înxestrate cu un simț olfactiv excepțional, dar și cu o intuiție foarte bună. După ce a studiat chimia, Marie a absolvit faimoasa școală de parfumerie ISIPCA. Este membru al Asociației Internaționale a Creatorilor de Parfum, are brevet de pilot, iar în prezent explorează noi căi ale parfumeriei în laboratorul său din Berlin, mereu plină de inspirație. În creațiile sale, Marie îmbină stilul clasic al parfumeriei franceze cu spiritul unic, inspirațional, multi-cultural și creativ al capitalei Germaniei.
Marie iși caută cu asiduitate în întreaga lume ingredientele pe care le folosește cu ingeniozitate în compozițiile ei olfactive. O sursă importantă pentru aceste ingrediente atipice o reprezintă, pentru Marie, compania de nișă Accord & Parfums, fondată acum 70 de ani de către maestrul Edmond Roudnitska – parfumier pe care Marie îl are ca reper în cariera sa.


Ca un tribut adus ingredientelor unice și insulelor Reunion, ca sursă a acestora, Marie a creat un parfum apreciat în lumea parfumierilor, “ Vetiver Reunion”. Acesta a fost oferit președintelui Emmanuel Macron, cu ocazia vizitei sale în insulele Reunion, ca simbol al acestor insule de o frumusețe magică, totodata sursă pentru ingrediente foarte rare pentru parfumeria de artă.

Marie este solicitată în multe proiecte pentru a puncta, cu maiestria sa aparte, repere importante pe harta olfactiva a lumii, precum crearea ADN- ului olfactiv al teatrului Mariinsky, fiind solicitată să creeze semnatura olfactivă a acestei bijuterii istorice din Sankt Petersburg. 
Un alt proiect care a provocat-o pe Marie o reprezinta solicitarea Pergamom Museum din Berlin de a compune semnătura olfactivă a verinsajului “Dream and trauma” prin recrearea mirosului colecției de covoare arse aproape total în bombardamentele din al doilea război mondial. “A fost un moment fără precedent pentru mine ca parfumier: să am șansa să miros acele covoare arse, după mai mult de 70 de ani…și totusi miroseau, parcă strigau propria lor istorie pe note de sulf, praf de pușcă, lemn vechi ars și deșeuri toxice….” rememorează Marie. 

Toate poveștile spuse de Marie ne conving că parfumeria înseamnă mult mai mult decât un parfum: înseamnă istorie, înseamnă artă, înseamnă fiorul magic care te transpune într-o secundă acolo unde sufletul te cheamă.

Surse foto: Instagram Marie Le Febvre

 

Leave a Reply