Eva Salată de ton – o masă simplă, rapidă și echilibrată

Perioada aceasta a anului este mereu aglomerată pentru mine. Raportare, bugetare, proiecții pentru anul ce vine, se adună toate în această lună și apoi se revarsă până spre mijlocul lui Decembrie. Și întotdeauna încerc să “economisesc” timp prin reducerea spre 0 a unor activități, printre care și gătitul. Că nu procedez bine, știu. Dar încerc să găsesc soluții.

 

Vara aceasta am trecut printr-o perioadă dificilă, în care mergeam zilnic la clinică, cu suflețelul canin numit Blacky, în încercarea disperată de a-i oferi confort și a-i prelungi viața. Orele lungi petrecute pe scăunel, lângă el și temperaturile extreme, de 33 și chiar 37 de grade m-au făcut să renunț complet la gătit și m-am împrietenit foarte strâns cu conservele Eva.

Le-am considerat pefecte, pentru că adăugam o roșie, un castravete sau ardei fileurilor de hering, macrou sau sardinelor și rezolvam problema meselor importante ale zilei, rapid și sănătos. Sau, și mai simplu, deschideam o Eva salată de ton și nici măcar nu mai trebuia să spăl farfurii.
A fost o vară dificilă, în care am făcut ce facem cu toții, m-am concentrat pe ceea ce era mai important și m-am adaptat!

Acum, când lipsa de timp este determinată de volumul de muncă, am decis să nu fac alegeri nepotrivite și să-mi lipsesc organismul de substanțe nutritive tocmai în pragul iernii. Așa am revenit la salatele de ton EVA. Sunt potrivite în orice moment al zilei, sunt o masă practică, hrănitoare și gustoasă. Mie îmi plac toate, dar gusturile sunt diferite. Din fericire Podravka s-a gândit la acest lucru și a creat rețete pentru toate gusturile.

EVA Salată de Ton cu Quinoa roșie conține bucăți de ton de înaltă calitate și quinoa, această pseudo-cereală înrudită cu sfecla și spanacul, care pe lângă faptul că este foarte hrănitoare, este și ușor digerabilă. Este o combinație perfectă și, în plus, inofensivă pentru siluetă! Conține doar 188 de kcal, este o sursă excelentă de proteine și acizi grași Omega-3, reprezentând o gustare cât se poate de practică, pe care o poți consuma oriunde te-ai afla.

 

Poate îți place combinația de pește și orez… Copiilor cu siguranță le place! În acest caz vei putea alege EVA Salată de Ton cu Orez sălbatic, care va fi savurată cu ochii închiși de plăcere, până la ultimul bob de orez sălbatic, nerafinat, care păstrează toți nutrienții. Doar deschizi cutia și, fără niciun alt efort, ai o masă completă, rapidă și practică, din ingrediente naturale.

Ai auzit de cous-cous. Dar ai mâncat vreodată? Ar trebui să încerci EVA Salată de Ton cu Cous cous. Făcând parte din familia pastelor făinoase, dar având aspectul unui bob, cous cous are calitatea de a absorbi aromele ingredientelor alături de care se află. În acest caz, de ton. Astfel, împreună, unul ca sursă de proteine și celălalt de acizi grași Omega-3, îți vor potoli foamea demonstrându-ți că te poți sătura și numai cu o salată.

 

Recunoscută ca fiind cea mai sănătoasă dietă, dieta mediteraneană are cei mai mulți adepți. Iar  EVA Salată de Ton Mediteraneană are toate ingredientele pentru a te cuceri de la prima degustare: ton de cea mai bună calitate, felii de măsline verzi, morcov, linte, fasole roșie și ulei de măsline. Nici că se poate mai bine! Iar pentru gusturi… mai puțin cuminți, EVA Salată de Ton Mexicană, care pe lângă pește mai conține măsline, porumb și morcov, fasole roșie și ardei roșu, totul „aprins” de gustul ușor picant, atât de tentant.

Dacă în opinia ta sandvișurile sunt cele mai practice,  poți să depășești „modelul” sandvișului cu șuncă și cașcaval și să descoperi EVA Pateu de ton. O să vezi că pâinea n-a fost niciodată mai gustoasă, datorită acestui pateu fin. Este gustos și tartinabil, ceea ce îl face adorabil. Pregătit numai din fileuri de ton de calitate, fără conservanți. 

Viața nu este mereu fericită, dar o putem face mai simplă și echilibrată.

 

 

 

 

Leave a Reply