EGLO România, filiala locală a producătorului de corpuri de iluminat EGLO Austria, a făcut un nou pas în dezvoltarea și diversificarea business-ului lansând oficial pe piața locală gama de decorațiuni și mic mobilier EGLO Living, în cadrul târgului de design interior Deco Days, care s-a desfășurat la Cluj-Napoca, între 7 și 10 septembrie.
Lansarea Eglo Living a avut loc sâmbătă, 9 septembrie, prezentarea gamei fiind realizată de Andrei Tarța, directorul de vanzari al Eglo Romania, împreună cu Adela Pârvu, reputat designer de interior, care, în calitate de invitat al Deco Days 2023, a susținut o intervenție pe tema “Personalizarea interioarelor cu decorațiuni”.
Gama EGLO Living este alcătuită din peste 2.500 de produse și include decorațiuni precum oglinzi, rame foto, suporturipahare/farfurii, veselă, felinare, lumânări și suport de lumânări, tablouri, vaze, covorașe decorative, ceasuri de perete, decorațiuni de Crăciun, perne și pături decorative șielemente de mobilier precum scaune, mese, măsuțe de cafea, fotolii, taburete, comode și etajere. Concepută pentru a fi perfect complementară ca design și concept corpurilor de iluminat EGLO, gama a fost lansată la nivel global în luna iunie 2023.
Incluzând mai multe colecții – Basic, Brass chic, Industrial vintage, Classy elegance, Natural tones, Minimalism, Nature – gama EGLO Living se poate adapta oricărui concept de design interior, fie acesta clasic sau modern. Totodată, formelesubtile și culorile naturale ale decorațiunilor și mobilierului EGLO Living aduc interioarelor în care sunt amplasate un plus de eleganță.
Designul austriac, calitatea superioară și produsele handmade (multe dintre ele unicat și fabricate din materiale certificate FSC) reprezintă nota distinctivă a articolelor EGLO Living, cele diferențiază în raport cu produsele similare de pe piață.
“În ultimii ani, românii au devenit tot mai preocupați de confortul propriilor locuințe, preocupare care s-a accentuat în timpul pandemiei. EGLO vine în întâmpinarea acestui trend lansând gama Living ce include decorațiuni și produse de micmobilier care respectă cele mai înalte standarde de sustenabilitate, au costuri accesibile și aduc un plus de eleganță oricărui interior, fie că sunt achiziționate împreunăcu corpurile de iluminat EGLO sau individual”, a spus Cătălin Dumitrașcu, general manager EGLO România.
Produsele EGLO Living sunt disponibile în cadrul rețelei de showroom-uri a companiei. Totodată, gama se regăsește în ceamai mare parte a magazinelor partenere ale EGLO România.
În ultima perioadă, EGLO România, unic distribuitor al produselor Grupului EGLO Austria, a implementat un plan amplu de investiții, extinzând an de an rețeaua de showroom-uri și încheind noi parteneriate pe zona de distribuție. În primii 25 de ani de prezenţă în România (din 1996 până în2021, inclusiv), volumul total de vânzări al companiei a fostde peste 15 milioane de produse, iar anul trecut compania a vândut peste 400.000 de articole.
În prezent, EGLO România deține pe piața locală 6 showroom-uri: Măgurele (Ilfov), Afumați (Ilfov), Cluj-Napoca (Cluj), Timișoara (Timiș), Șelimbăr (Sibiu),Constanța (Constanța). Produsele EGLO sunt comercializatetotodată prin intermediul site-ului egloromania.ro, magazinelor partenere din orașele București, Râmnicu-Vâlcea, Oradea, Târgu Mureș, Ștefănești, Tulcea, Brașov, Slatina, Suceava, Focșani și Galați, magazinelor din marilerețele de tip DIY (Hornbach, XXXLutz, Leroy Merlin, etc.) șiplatformelor de vânzare online.
EGLO România este membră a Grupului EGLO Austria, producător de renume pe piața corpurilor de iluminat, cu vânzări în peste 132 de țări de pe toate continentele.
Înființat în 1969, Grupul EGLO Austria deține fabrici propriiîn Ungaria, China și India, peste 90% din produsele pe care le comercializează fiind realizate în facilităţile proprii. Anual, fabricile EGLO produc 25 de milioane de corpuri de iluminat, volumul zilnic de vânzări al grupului fiind de peste 100.000 de produse. Oferta EGLO include peste 10.000 de corpuripentru iluminat interior și exterior, la care se adaugă surselede lumina (becuri, tuburi etc.).