Philippe Cambie, oenologul francez ce conferă credibilitate vinurilor românești

Despre momentele speciale, care mi-au înseninat câte o zi și mi-au bucurat simțurile, aleg mai mereu să scriu după ce impresiile au avut răgazul să se “matureze”, după ce am asimilat experiența respectivă. Este cazul cinei gastronomice la care am fost invitați de Crama Domeniul Bogdan și publicația dedicată iubitorilor de vin, Vinul.ro, săptămâna trecută. 

Cina oferită de Crama Domeniul Bogdan  a reunit iubitori ai vinului în jurul câtorva apreciate creații ale cramei, Cuvee Experience (Alb, Rose și Roșu) și Primordial (Chardonnay și Fetească Neagră). Oaspetele surpriză al serii a fost Philippe Cambie, una dintre cele mai proeminente personalităţi ale celebrei regiuni Chateauneuf-du-Pape, semnatar a nu mai puţin de 15 vinuri apreciate cu 100 de puncte Parker de-a lungul anilor. Cambie a realizat, în ultimul an, două vinuri certificate “bio”, la Domeniul Bogdan din Dobrogea:  Fetească Neagră şi Chardonnay.

În deschidere ne-au fost prezentate Cuvee Experience Alb și Roșu, însoțite de un Platou de Brânzeturi cu Struguri și Nuci, și un Mousse de Somon decorat cu icre roșii, toate atent selecționate pentru a pune în valoare excelentele calități ale vinului.

Am fost extrem de încântată de versatilitatea Cuvee-ului Experience Alb, ale cărui arome exotice s-au îmbinat bine pe brânzeturile Brie și Cheddar, dar a devenit mai onctuos parcă asociat cu brânza cu mucegai albastru sau mousse-ul de somon. Cel rosé, cu o aciditate mai mare, a mers mai bine, în opinia mea, cu brânzeturile mai puțin aromate, cu alunele de pădure și smochina coaptă.

 

Pentru o și mai bună identificare a acidității și aromelor, a urmat un Torchon din Foie Gras cu Mostarda de fructe, servit cu salată fină și foiță de pâine.

Iar aici a fost o adevărată explozie de gusturi și arome. Chardonnay-ul Primordial, pe care l-am descoperit la Constanța, la evenimentul Vinul.ro & Bucate Dobrogene, m-a cucerit total.

Caracterizat de arome fine de vanilie şi creme brulée, fiind un vin bine structurat, savuros şi mineral cu tuşe lemnoase, cum îl descrie chiar producătorul, a ridicat la cote înalte foie gras-ul perfect realizat de chef-ul de la Sheraton. 

Au urmat două vinuri roșii, Cuvee Experience și Fetească Neagră, ce au fost însoțite de un Mignon de Vită Angus, cu Piure de Cartofi cu Trufe, Sparanghel și Ciuperci Sălbatice. 

Vita robustă și suculentă a scos la iveală aromele fructate ale Cuvee-ului, în special pe cea de zmeură, datorată Merlot-ului din componență, iar acesta a făcut ceea ce trebuie să facă un vin de calitate, a însoțit echilibrat felul principal, oferind delectarea supremă.

Feteasca Neagră, soi vechi, autohton, fiind cultivat doar în spațiul românesc de peste 2000 de ani, a fost cel care a oferit profunzime cinei, alături de ciupercile sotate și sparanghelul fin, scoțând la iveală o aromă de coacăze negre, prin stimularea papilelor cu ajutorul trufelor din piureul cremos. 

Dealtfel, Feteasca Neagră este “expresia sinceră a terroir-ului dobrogean” – un soi românesc “vinificat după filozofia lui Pilippe Cambie – complex şi echilibrat, cu arome fructate şi taninuri rotunde, specifice zonei Murfatlar”, după cum a evidențiat producătorul.

Doar pentru că trebuia să fie un desert, totodată prilej de răgaz de socializare între participanți, a sosit un Mousse de Ciocolată Albă și Cireșe, o capodoperă de echilibru al texturilor și gusturilor: blat crocant de pralină, mousse fin de ciocolată și fructe acrișoare dar ferme.

Gazdele noastre ne-au stimulat să ne exprimăm părerile, iar prezența jovialului Cambie și a creațiilor sale și ale iubitorilor de vin bine făcut, de la Domeniul Bogdan, au dezlegat limbile. Poate a contribuit puțin și imboldul lui Cezar, publisherul singurei reviste de specialitate, Vinul.ro.

Semnătura prestigiosului oenolog Philippe Cambie pe două vinuri românești oferă credibilitate vinurilor românești și terroir-ului dobrogean, cum bine s-a punctat în cadrul evenimentului. Mândrie pe care, cei de la Domeniul Bogdan, o împart generos cu iubitorii de vin. 

 

 

Leave a Reply