Am asistat câţiva clienţi din punct de vedere logistic la Romhotel – expoziţia internaţională de arhitectură, echipamente, dotări şi mobilier pentru hoteluri şi restaurante.  A fost ca în fiecare an o experienţă, dar anul acesta parcă s-a distins mult mai clar discrepanţa dintre mediul privat şi cel semi-begetar.

Deşi în ultimii ani expoziţia a pierdut progresiv din amploare, organizatorul nu s-a lăsat înduplecat de criză şi a păstrat tarifele introduse în anul 2007, când economia “duduia”.
Efectul se regeseste în numărul restrâns de firme participante şi de suprafaţa ocupată de către acestea.
S-ar spune că în aceste condiţii Romexpo îşi tratează cu mai multă deferenţă clienţii, dar este din păcate o afirmaţie falsă. Angajaţii sunt la fel de nepăsători, aroganţi şi sfidători în modul lor simplist, o adevărată provocare pentru micii întreprinzători asudaţi care mai susţin gâfâind economia României. Pentru că doar aceştia mai fac efortul de a se prezenta la o astfel de manifestare, în speranţa că vor realiza câteva contracte care le vor permite să-şi menţină cifra de afaceri şi numărul de angajaţi.

Excepţie a făcut Centrul de Pregătire în Gastronomie METRO, care a susţinut demonstraţii gastronomice adresate specialiştilor din domeniu. Despre Patrick Guibert- Executive Chef, asistat de către Cristi Eremia- Executive Sous Chef şi Florina Boboc – Project Manager, numai cuvinte de lăuda, şi mulţumiri că ne-au dezvăluit două reţete foarte potrivite pentru Sărbătorile de iarnă, atunci când dorim să ne impresionam oaspeţii, sau pentru un eveniment mai special. Dar acesta este un subiect aparte.

La fel de mult m-au impresionat câteva firme româneşti , investititori care şi-au fondat afacerile cu eforturi personale, Kuma România (lavoare din piatră), UV Forest (scaune şi mese pentru restaurante şi birouri) Eco Serv Grup (piese de schimb şi servicii pentru utilajele din bucătarii) NMC România (decoraţiuni interioare şi faţade) sau angajaţii unor mici trusturi de presă care depuneau eforturi demne de cauze mai nobile şi firme mult mai solide.
Prezenţa şi fervoarea lor  şi are altora pe care nu-i enumăr, chiar în condiţiile improprii ale pieţei, îmi dau speranţe privind clasa de mijloc a României, că aceasta nu va dispărea complet, dar e nevoie de multe eforturi. Cele patru zile în care am petrecut câteva ore în mijlocul lor mi-au creat o senzaţie de ţară în care economia mai funcţionează şi piaţa este sănătoasă, cu condiţia ca cei care sunt obişnuiţi doar să ceară, să accepte să şi muncească în schimb.

Mi-am amintit de bancul care spune că pentru a salva economia mondială este suficient ca în China să nu se mănânce o zi, în Rusia să nu se bea o zi, iar în România să se muncească o zi.