Sună telefonul, parcă. Te trezești, privești instinctiv ceasul. E aproape două, devreme. Foarte devreme.
Răspunzi și auzi un scâncet, o voce masculină, alterată de suferință. Mintea ta face rapid conexiuni; te trimite la o persoană apropiată, care ar putea fi în impas.
Vocea mai produce câteva inflexiuni, te întreabă dacă-l auzi.
Tu practic devii victimă, rostești singur numele celui pe care crezi că-l ai drept interlocutor.
Ai pierdut un punct: 1:0 pentru el.
(De aici, scenariul se scrie în funcție de prezența ta de spirit: pui tu întrebarile, ai șanse să caștigi, răspunzi și îl lași să preia conducerea, încasezi, dar nu bani. Căci banii sunt scopul).

Vocea îți spune că are nevoie de bani, a avut un accident. Se află la spital. (Daca ești isteț, realizezi că cel cu care crezi tu că vorbești nu ar fi putut suna dacă s-ar fi aflat în situația descrisă, nu ar fi putut fi la spitalul respectiv, în general nu se poate…).

Vocea îți cere să-i spui câți bani ai în casă, ba chiar îți indică să-i numeri. (Persoana apropiată nu ți-ar fi cerut asta, te-ar fi rugat s-o ajuți și eventual să-i duci niște bani, cât poți).

De aici sunt variante: e noapte, așa că îți trimite pe cineva să-i ia de la tine (adresa o spui singur) sau ești chemat la spital, unde cineva preia banii.
Ești defavorizat (vârstnic, mai sărac cu duhul, neinformat) ramâi fără bani și cu sechele.
Ești mai isteț, verifici starea de sănătate a celor apropiați, înjuri cât poți, rămâi cu emoția și frustrarea. Cu sechele,  dacă ești suferind.
Poliția își vede de treaba ei, hoții la fel.
Noapte bună!

Credit foto:bzi.ro