Cum revenim din vacanță?

Odată cu venirea toamnei, deocamdată doar calendaristic, a reînceput frenezia evenimentelor de tot felul.
Fiind mai degrabă o admiratoare a femeilor cu “conținut”, decât a celorlalte, am ales să particip în zilele următoare la două astfel de manifestări, marcate de prezența a două doamne dragi mie: Nuami Dinescu și Dana Săvuică.

iPad 6 iunie 607Ca să trec mai ușor peste sindromul post-vacanță (și pentru că mă bucur de orice prilej în care petrec ceva timp într-o conversație spumoasă cu Nuami), voi merge mâine seară la evenimentul  Burda “De vorbă cu Ioana – Cum trecem mai ușor peste despărțiri”. Alături de psihologul Ana Verescu, Nuami ne va dezvălui, sper, cum putem face față mai ușor despărțirilor de tot felul.
iPad 6 iunie 682Lentoarea specifică perioadei vacanțelor nu a dispărut cu desăvârșire, dar începem să revenim cu toții la muncă. Iar dacă nu suntem cu totul detașați de vacanță (cazul meu!) mai putem visa la câteva zile de relaxare.
Dana Săvuică recidivează cu grație în a ne da sfaturi de călătorie, într-o nouă conferință, numită de această dată « Back to office, dar cu gandul la vacanță » .
Perfect Tour Travel Boutique va fi gazda evenimentului din 10 septembrie (orele 18:30).

Contez pe aceste întâmplări și pe altele asemenea, pentru a-mi face mai ușoară trecerea spre toamnă, deadline-uri, planuri și bugete.

Sper să revin cu sufletul împăcat și cu câteva idei de refugiu împotriva spleenului.

Leave a Reply