Demonetizat în decursul ultimelor decenii, sensul adjectivului responsabil s-a substantivat și a devenit similar cu gestionar. Responsabilitatea însă, implică pe lângă obligația de a efectua ceva și de a da socoteală pentru ceea ce ai făcut și a avea simț de răspundere sau a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor.

Despre asumarea responsabilității și respectul față de munca ta și a altora este vorba aici.

Am luat contact, ca organizator sau invitat la diverse evenimente, cu numeroase persoane implicate în ceea ce se ascunde sub pălăria generoasă, denumită – uneori impropriu – relații publice. Am avut plăcerea și uneori onoarea să lucrez cu oameni dedicați, adevărați profesioniști și de la fiecare cred că am avut câte ceva de învățat (așa cum îndrăznesc să sper că și ei au descoperit ceva remarcabil în munca mea).  Am întâlnit oameni care au depășit granițele responsabilităților profesionale și au investit timp, resurse proprii, au pus pasiune în munca lor, generând o piesă perfect integrabilă în puzzle-ul la care lucrau.

Să-ți respecți propria munca, de aici pleacă decența de a-ți cunoaște limitele, de a nu te erija în deținător al adevărului absolut, specialist în toate și nimic.

Pentru că altfel, riști să ajungi în postura unui instrumentist care învață, poate chiar de la un maestru, să cânte după o partitură. Dar ca să se integreze într-o orchestră e nevoie de indicațiile dirijorului, iar ca instrumentul să nu cânte fals, e mereu nevoie de acordor.

Credit foto: girlfriendtogirlfriend.org