Ce le motivează pe femei?

De foarte multă vreme, observând și interacționând cu femei de toate felurile, mă întreb care este resortul care le (ne) animă.
Fericite, entuziaste, împlinite profesional și/sau personal, blazate, rănite, imagescufundate în durere sau resemnare, măcinate de rutină, epuizate de efort sau îngrijorare, ele merg înainte pe drumul lor, realizând uneori mai mult decât ar îndrăzni să viseze vreodată.
Trec mereu învingătoare prin epuizanta rutină zilnică, mai mult sau mai puțin complexă, în funcție de nivelul social, de educație sau doar de zona geografică.
Sunt deseori în stare să ducă la bun sfârșit proiecte îndrăznețe, capabile să-i pună în dificultate pe mulți bărbați. Și se resemnează să fie plătite mult mai puțin decât aceștia.

Acea forță care se află în interiorul unor ființe de multe ori mărunțele, le permite să pară că renasc în fiecare zi.  Iar în generozitatea lor pot să strângă rândurile și s-o ajute pe o alta, aflată în impas, să o pună în valoare sau să-i dea un imbold, atunci când este cazul.

Sigur că mai sunt și excepții, dar eu mă refer la acele exemplare pe care sigur le cunoașteți și le prețuiți și voi. Sau poate tocmai începeți s-o faceți.

Credit foto:

fda.gov
slodive.com

Leave a Reply