În cadrul Galei International Wine Contest Bucharest, de la Palatul Bragadiru, designerul român Liliana Ţuroiu, Lector Universitar Doctor în cadrul Departamentului de Modă al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, a primit o Distincţie Specială pentru susţinerea şi promovarea costumului tradiţional şi a elementelor autentice româneşti prin “Colecţia Zestrea”.
Promovând, ca întotdeauna, valorile autentice româneşti – fie ele etnografice, istorice sau oenologice – prestigiosul proiect cultural „Zestrea” by Liliana Ţuroiu a fost, luna aceasta, partener la cel mai mare concurs internaţional de vinuri din Europa de Est, International Wine Contest Bucharest.
Piese preţioase din colecţia „Zestrea”, inspirată de straiele medievale şi de motivele iilor româneşti tradiţionale au fost prezente pe 8 iunie la Gala de Premiere I.W.C.B., în somptuosul cadru al Palatului Bragadiru.
„Zestrea” by Liliana Ţuroiu este mai mult decât o colecţie de veşminte: este un proiect cultural de promovare a identităţii naţionale, cu un puternic caracter educaţional, încurajând dialogul intercultural şi adresat celor preocupaţi de cultură, tradiţie şi modă.
Proiectul cuprinde atât colecţia vestimentară modernă, inspirată din costumul tradiţional românesc, cât şi un album de artă şi costum, ale cărui fotografii au fost realizate în cel mai vizitat obiectiv turistic românesc, Castelul Bran.