Prestigiosul proiect cultural “Zestrea” by Liliana Ţuroiu va fi prezent la celebrarea a 150 de ani de Regalitate în România. Evenimentele jubiliare organizate cu această ocazie de Institutul Cultural Român și Asociaţia Culturală Româno-Germană Atheneum au loc pe 7 și 8 septembrie în Düsseldorf, Germania.
La invitația Institutului Cultural Român și a Asociaţiei Culturale Româno-Germană Atheneum, designerul Liliana Țuroiu, Lector Universitar Doctor în cadrul Departamentului de Modă al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, participă cu o nouă expoziție de artă și costum la un proiect cultural-istoric de anvergură, care marchează 150 de ani de Regalitate în România.
Evenimentul jubiliar este găzduit în septembrie la Castelul Jaegerhof, Düsseldorf, Germania – un loc istoric, de unde Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a plecat pentru a deveni rege al României.
Anul 2016 marchează, de altfel, trei moment cu importanță istorică, acum împlinindu-se 150 de ani de la sosirea lui Carol I în România, de la întemeierea Dinastiei Regale și de la promulgarea Constituției din 1866.
Atât la concertul festiv din Sala Schumann, în incinta Muzeului de Artă din Düsseldorf, cât și la evenimentul oficial de la Castelul Jaegerhof, balerine din corpul de balet al Operei din Düsseldorf au ales să poarte costume somptuase din colectia “Zestrea“ by Liliana Țuroiu. MInspirate de straiele prețioase ale domnițelor din Țara Româneasca, ținutele sunt în perfect acord cu tema principală a manifestărilor culturale: “George Enescu – Rapsodia Română” și sărbătorirea a 150 de ani de Regalitate în România.
Colecția “Zestrea” este prezentă și în “Caietul Istoric dedicat Regelui Carol I al României”, un catalog realizat cu această ocazie de Institutul Cultural Român și Asociaţia Culturală Româno-Germană Atheneum și dăruit tuturor oficialităților prezente în cadrul evenimentelor jubiliare.