Procesul de învățare poate fi atractiv și ușor, iar cei mici pot face acest lucru cântând și dansând. Este ceea ce propune PAM PAM, o trupă de teatru muzical educativ pentru copii, care pune în scenă un concept creativ și unic de spectacol, în care cei mici se distrează dar și asimilează adevărate lecții despre viață.
Sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 11:00 la Teatrul Elisabeta, Pia, Vio și Kito vor să îi convingă pe cei mici și pe cei mari că “La școală este ca-n povești!”. Cel mai greu de convins se pare că va fi Împăratul Lenevilă, care, chiar dacă este încoronat cu mult fast, consideră școala ca fiind frumoasă, doar pe dinafară. Astfel, până vine doamna învățătoare, Pia, Vio și Kito vor construi, împreună cu micii spectatori, în sala de clasă, o poveste despre Împărăția Învățăturii. Bufoni vor fi Pam-Pam și Bum-Bum, două mascote drăgălașe.
Și pentru că muzica dă culoare vieții și ne unește în tot ceea ce facem, Pia, Vio și Kito aduc în scenă nu doar exuberanță și multă bucurie, dar și adevărate lecții pentru Lenevilă și copii. Împreună, pe acorduri muzicale de Perinița, rock’n roll, hip-hop sau pop îl vor învăța cu multă răbdare literele alfabetului, cifrele, notele muzicale, zilele săptămânii, anotimpurile.
Trupa PAM PAM compusă din Pia, Vio și Kito, alături de Pam-Pam și Bum-Bum sunt cinci prieteni foarte simpatici și puși pe joacă. Prietenia celor cinci personaje este un model pentru toți copiii mari (părinții) și copiii mici. Pe scenă aduc bucurie, poftă de viață, entuziasm și optimism. La spectacolele trupei PAM PAM, părinții devin copii și trăiesc alături de cei mici aventură unor spectacole muzicale educative de excepție.
Pia este reponsabila cu pianul, Vio cu vioară și Kito cu chitara, iar alături de ei sunt Pam-Pam și Bum-Bum, un pinguin și un urs panda, două mascote jucăușe, care îi însoțesc în aventurile muzicale. Povestea PAM PAM începe cu Daniela Daisy Toma, “mămica” acestui proiect. “Am locuit o perioadă bună de timp în America și mi-am dat seama cât de importante sunt show-urile mari, atât pentru adulți cât și pentru copii, cât de multă bucurie aduc în sufletele lor și m-am gândit să creez și să implementez un concept de spectacol de teatru muzical, la fel ca cel de pe Broadway, dar în România. De la idee s-a trecut la scris scenariile spectacolelor, la compus și orchestrat melodii, la înregistrarea cântecelor alături de voci cunoscute, precum Luminița Anghel, Mediana Vlad, Cătălina Cârțan dar și de copii talentați, la confecționarea costumelor și pregătirea coregrafiilor. O muncă în echipă, care a adus pe scenă trupă PAM PAM!”
În prezent, în repertoriul trupei de teatru muzical educativ pentru copii PAM PAM pot fi vizionate spectacolele de teatru muzical “La școală este ca-n povești” și “Călătorie muzicală pe aripile Vântului”. Replicile savuroase și pline de umor, muzica antrenantă și plină de ritm, coregrafiile originale și costumele colorate fac din show-urile PAM PAM adevărate momente de bucurie pentru copii și părinți.
Biletele pentru spectacolul de sâmbătă 5 noiembrie, sunt disponibile la casa se bilete a teatrului Elisabeta și online. Prețul biletelor este de 25 și 35 ron. Spectacolul este recomandat copiilor începând cu vârsta de 4 ani. Mai multe informații despre spectacol și trupa PAM PAM, găsiți pe site și pe pagina de facebook
Partenerii spectacolului: Learn with Music, Mikokids Club, Casa Veselă, Chiristian Tour, Chiristian Hope.
Parteneri media: www.eva.ro, www.kidsout.ro; www.qbebe.ro, www.printesaurbana.ro, www.mamicaurbana.ro, www.agendaculturala.ro , wwwg.calendarulcopiilor.ro, familiafericita.wordpress.com/.