Liliana Țuroiu – nominalizată la titlul “Femeia Anului”, categoria Artă și Cultură

Liliana Ţuroiu a fost nominalizată, luna aceasta, pentru titlul Femeia Anului la categoria Artă și Cultură, în cadrul prestigioasei Gale de Premiere Femeia Anului, organizată an de an de revista Avantaje și AVON și ajunsă la cea de-a XIX-a ediție.
Îți poți vota preferata din fiecare categorie pe avantaje.ro/femeia-anului/voteaza/1#menuWrap

Artist plastic și designer, Lector Universitar Doctor în cadrul Departamentului de Modă al Universității Naționale de Arte București și membru al Uniunii Artiștilor Plastici Profesioniști din România, Liliana Ţuroiu a promovat în mod constant, în cei 20 de ani de carieră, costumul și tradițiile autentice româneşti prin expozitiile sale de artă și veșmânt contemporan și prin numeroasele conferințe susținute în cadrul unor prestigioase instituții academice internaționale. Liliana Țuroiu este și Președinte și membru fondator al Fundației Altum Studio Design, organizație prin care s-a implicat în susținerea tinerilor artiști profesioniști și în evenimente caritabile pentru ajutorarea copiilor cu probleme de sănătate.

Liliana Țuroiu“Această nominalizare la titlul Femeia Anului, categoria Artă & Cultură – pentru îmbogățirea culturii comunității, prin crearea sau promovarea artelor – mă onorează și vine ca încununare și o recunoașterea publică a proiectelor culturale pe care le-am dezvoltat atât în țară, cât și la nivel internațional, în cei 20 de ani de carieră. Proiecte prin care am promovat constant valorile autentice românești, ca și o nouă abordare a portului popular românesc, adus în context modern”, declară artistul plastic Liliana Țuroiu.

Palmaresul expozițional al colecției Zestrea by Liliana Țuroiu, cuprinde, de altfel, 22 de locuri prestigioase din 8 țări, dintre care amintim:

Germania: Palatul Jagerhof și Opera din Dusseldorf; Târgul Internațional de Turism de la Stuttgart; Pavilionul României din cadrul Târgului ITB Berlin;
Austria: Palatul Schonbrunn, Viena;
Italia: Universitatea Sapienza, Roma; Accademia di Romania, Roma; Expoziţia Universală de la Milano;
Franța: Sala Wagram, Paris;
Portugalia: Palatul Thalia, Lisabona; Galeria Institutului Cultural Roman din Lisabona.
România: Castelul Bran; Muzeul Naţional Peleş – Castelul Pelişor; Castelul Bethlen-Haller, Jidvei; Ateneul Român, Palatul Bragadiru și Palatul Cesianu-Racoviță– Galeria Artmark.

Leave a Reply