Simona Dragomir reîncepe seria evenimentelor sale dedicate vieții sănătoase, având-o drept invitată pe Mirela Retegan. Evenimentul, susținut de Replica Vedetelor Events, va avea loc la Aida Bistro, pe 8 februarie, la ora 18:00.
Cu dorința nedisimulată de a alunga cât mai curând iarna, măcar din sufletele participanților la conferința sa, Simona Dragomir și-a propus să ofere sfaturi care, aplicate timp de o lună, să le facă pe iubitoarele de sănătate și frumos să se simtă și să fie frumoase de Mărțișor.
„Invitatul special va fi nimeni alta decat Mirela Retegan, Antrenorul Părinților și cea care știe să facă viața copiilor mai frumoasă, prin Gașca Zurli. Mirela ne va povesti cum a reușit să slăbească și le va motiva și pe cele prezente în sală! Știm că frumusețea vine din interior, așa că un alt invitat, Paul Ailincăi ca vorbi despre Beauty Help, un produs miraculos pentru menținerea tinereții noastre.
Fiecare dintre noi își dorește să zâmbească atunci când se privește în oglindă, iar medicii stomatologi Monica și Klodian Hazizi de la Clinica Denttaglio vor fi alături de noi și de această dată și ne vor ajuta să avem un zâmbet sănătos și frumos”, a declarat Simona.
Taxa unica de participare este de 30 ron, iar înscrierile se fac pe: conferintasimona@replicavedetelor.ro.
Partenerii evenimentului: Aida Bistro, Magiunul de Topoloveni, BEAUTY GATE STUDIO, Editura Litera, Fresh Corner.
Parteneri media: Radio ITSY BITSY, Eva.ro, Replica Vedetelor.ro,
Kfetele.ro, TraiesteSanatoscuSimona.ro, ReplicaVedetelorEvents.ro.