Perioada asta în care încercăm să mâncăm mai ușor, dacă nu chiar de post, este oarecum dificilă. Oricât de ingenioși am fi, sunt zile în care ne plictisim chiar și de preparatele preferate. Dar lucrurile se schimbă dacă ai cEva ton la îndemână.
Există zile în care nu am chef, sau chiar nu am timp (da, încă se mai întâmplă) să stau prea mult în bucătărie. Nu sunt frecvente, dar există, iar atunci e foarte util să ai în casă câteva conserve de pește: Eva Ton bucăti în ulei de măsline, Eva Ton bucăți în ulei vegetal, Eva Ton în suc propriu sau Eva Ton mărunțit în ulei vegetal.
Iar cu acestea posibilitățile sunt practic nelimitate. Și de fiecare dată poți prepara altceva, mai gustos, mai surprinzător, mai spectaculos. Din tonul mărunțit în ulei vegetal poți face chifteluțe sau crochete, o tartă sau ouă umplute, pastă sau bruschetti, pizza, plăcintă sau ardei umpluți.
Pentru chifteluțe ai nevoie de: două conserve Eva Ton mărunțit în ulei vegetal, 300 g de ricotta, două linguri de parmezan ras, trei linguri de pesmet auriu, susan, sare și piper. Evident, se poate folosi și ton bucăți, dar în acest caz va trebui să le sfărâmi cu ajutorul unei furculițe.
Se scurg conservele de ulei și se răstoarnă într-un castron, se pun ricotta și parmezanul și se amestecă bine pentru a omogeniza compoziția. Se asezonează cu sare și piper după gust (poți încerca și cu boia iute pentru un gust mai intens picant), apoi se adaugă și pesmetul. Se amestecă din nou pentru pentru ca cele trei ingrediente adăugate să se distribuie uniform.
Se formează cu mâna chifteluțele, se tăvălesc prin susan și așează-le într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se pulverizează apoi ulei de măsline pe ele și se dă tava la cuptorul încins la 180 de grade, pentru aproximativ 20 de minute. Sănătoase, delicioase, inofensive pentru siluetă și ușor de preparat, practic respectăm toate cerințele.
Și dacă sunt zile în care dorești ca lucrurile să fie si mai simple, există delicioasele salate Eva de Ton și Quinoa roșie, de Ton cu Orez sălbatic sau de Ton cu Cous Cous. în plus, poți să călătorești într-o lume a gusturilor și combinațiilor surprinzătoare, cu trei destinații aduse direct în farfurie: Mexic, Coasta Dalmată și Mediterana,cu alte trei salate: Eva Salată de ton Dalmată (cu fasole albă, morcovi, felii de măsline verzi și un strop de lămâie), Eva Salată de ton Mexicană (cu fasole roșie, porumb și gustul picant ca și muzica unui mariachi) sau Eva Salată de Ton Mediteraneană (cu semnătura distinctă a măslinelor verzi, mirodeniilor și uleiului de măsline).