Am început deja să testez rețete de prăjituri pentru Sărbători, mai ales că am auzit că Moșul este la dietă și își alege cu grijă dulciurile pe care i le pregătim pentru noaptea de Ajun. Ca de obicei, folosesc făinurile de la Băneasa, pentru că știu că nu dau greș, ba chiar dimpotrivă.
Cu intenția de a face lucrurile mai simple, am căutat să mai adaug ceva tehnologie în procesul de producție și astfel am descoperit la Tefal un aparat inteligent pentru copt Tefal Cake Factory Delices.
Acesta are 5 programe presetate cu timp și temperatură de coacere automate, ceea ce oferă mai mult timp liber, de petrecut cu cei dragi, în timp ce prăjiturile se prepară. Iar timpul de coacere este mult mai scurt, redus cu până 30% față de un cuptor normal și în plus, nu necesită preîncălzire.
Este perfect pentru cei mai puțin experimentați, întrucât aplicația Cake Factory oferă peste 100 de rețete ușor de preparat, descrise pas cu pas, precum și sfaturi din partea comunității. Că este lava cake, cupcake sau prajitură cu vișine, în doar câțiva paș simpli, aceasta este gata!
Sau se pot selecta idei de preparate în funcție de ingredientele existente în bucătărie. Ingenios și comod, nu?
Nu știu dacă îl voi adăuga echipamentelor pe care le folosesc, dar dacă l-aș cumpăra, nu aș omite să înscriu bonul/factura în Club Tefal. Pentru că primești 5% din valoarea produsului în puncte, pe care le poți schimba cu produse Tefal din catalogul special. de Cake Factory Delices.