Domeniile Viticole Franco-Române au prezentat zilele trecute, în avanpremieră, recolta BIO 2021 la crama din Săhăteni, Buzău (Dealu Mare). Prezența fondatorului, Denis Thomas, a noilor investitori și a oenologului Liviu Grigorică, cel care supervizează fazele importante ale producției, a prilejuit și o prezentare a moștenirii istorice a cramei.
Prima cramă din România cu plantații viticole certificate BIO / ECO (ECOCERT, 2006) și-a prezentat în avanpremieră vinurile proaspete, din recolta 2021, în cadrul unui eveniment care a reunit la cramă proprietari și manageri HoReCa, somelieri, jurnaliști, bloggeri și comunicatori de specialitate. Pentru a sublinia continuitatea de viziune sustenabilă și capacitatea de a produce an de an vinuri expresive și ancorate în caracteristicile locului de origine, au fost prezentate și mai multe mostre din recoltele istorice ale cramei și s-a discutat despre specificul și tendințele de creștere a consumului BIO pe plan intern și internațional. Potrivit managerilor DFR, vinurile purtând acest nume sunt și vor rămâne și în continuare rezervate pieței HoReCa.
În prezența fondatorului, Denis Thomas, a noilor investitori care au preluat și mărit proprietatea și a oenologului Liviu Grigorică, cel care supervizează vinificarea, asamblarea și maturarea vinurilor, a avut loc degustarea probelor de tanc din soiurile Chardonnay, Sauvignon Blanc, Fetească albă, Fetească regală, Pinot Noir și Merlot rose și Tămâioasă românească dulce. Din vinoteca istorică au fost extrase și degustate atât gama Vigneron, creată de Denis Thomas, cât și DFR, opera lui Liviu Grigorică, iar cei pezenți au avut ocazia să afle chiar de la oenolog despre planurile de viitor privind asamblajele din mai multe soiuri care să reflecte personalitatea distinctă a cramei.
Cu același prilej s-a revelat și istoria în domeniul viticulturii a noilor investitori – aceștia aparținând unei linii genealogice care îl include și pe fratele poetului Mihai Eminescu – o familie cu prezență în zona Dealu Mare încă de la jumătatea secolului al XIX-lea.
Pasiunea pentru vin, care unește destine
Dincolo de datele financiare și cele tehnice, oricât de semnificative ar fi acestea, istoria domeniilor și a oamenilor implicați generează acel plus, vital pentru conturarea identității.
Mihnea Olariu, unul din cei trei asociați, ne-a dezvăluit cum a ajuns o familie care de peste 15 ani avea în proprietate și lucra cele 45 de hectare de viță-de-vie, “Domeniile Persu Eminescu”, să preia crama deținută de Denis Thomas, fondatorul Domeniilor franco-Române.
“O parte din recolta anului 2018 a fost vândută către “Domeniile Viticole Franco-Române”. Atunci l-am revăzut pe Denis Thomas şi am aflat de dorinţa lui de a vinde crama. Iar pasiunea cu care Denis vorbea despre viticultura ecologică şi vinul produs la cramă ne-au inspirat sa ducem mai departe povestea lui. Mai mult, înclinaţia noastră către energia regenerabilă şi economia sustenabilă ne-a apropiat şi mai mult de viziunea lui Denis. Începând cu 2019, am preluat crama Domeniile Franco- Române împreună cu asociaţii mei, Mihnea Mihalache şi Andrei Pănoiu, şi cu sprijinul fratelui meu, Matei. Am adăugat acestui proiect un lucru foarte de preț, anume istoria familiei mele.”, a explicat Mihnea Olariu.
Noii investitori au început în anul 2021 un amplu proces de renovare și reabilitare a cramei, precum și achiziția de utilaje moderne, performante, pentru viticultură. De asemenea, anul acesta se va derula un proiect de achiziție a unor echipamente în cramă (destinate vinificației, stocării și modernizării), cu fonduri europene în valoare totală de 1,1 milioane de euro.
Exploatând strugurii de pe un total de 85 de hectare provenite din investiția inițială și din cea a antreprenorilor români, Domeniile Franco Române (DFR) dispun atât de vii certificate BIO cât și de suprafețe cultivate convențional, dar planul de viitor prevede conversia tuturor la BIO. Producția maximă a cramei, în condițiile în care viile sunt administrate având ca obiectiv calitatea ridicată, și nu cantitatea, este de 350.000 litri anual.
În acest articol au fost incluse informații preluate de pe vinul.ro