Nordic Food, parte a grupului de firme Nordic Group, anunță cu mândrie un nou brand din portofoliul companiei: Beyond Meat, o companie de top care oferă produse revoluționare din carne plant-based. Deși aparent se adresează unui segment restrâns de consumatori, distribuitorul țintește diversificarea comportamentului de consum, un trend aflat în ascensiune.
Începând cu luna noiembrie 2023, românii pot savura produsele plant-based din gama BeyondMeat, precum vestitul Beyond Burger®, Beyond Sausage®, Beyond Mince® și BeyondMeatballs®. Produsele Beyond Meat sunt disponibile în comerțul modern, inclusiv în: hypermarket, supermarket, cash & carry, retail online (ex. Auchan, Freshful), în comerțul tradițional, Food Service, atât în lanțuri de burgeri (cum ar fi Submarine Burger), cât și în locații specializate în vânzarea burgerilor (Food Trucks).
Deși în acest moment doar 5% dintre consumatorii români sunt interesați de produse plant-based, studiile arată o creștere a procentului flexitarienilor – cei care sunt orientați spre hrana de origine vegetală, dar acceptă să introducă în meniul lor produsele din carne – de până la 30% din totalul consumatorilor.
Pentru acest segment, interesat de sănătate și sustenabilitate, este important că produsele Beyond Meat sunt realizate din ingrediente de înaltă calitate pe bază de plante, fără organisme modificate genetic, fără adaos de hormoni sau antibiotice, și cu 0 mg de colesterol pe porție.
În plus, potrivit cercetării Life Cycle Assessement a Universității din Michigan, pentru a produce un burger Beyond Meat, se consumă cu 99% mai puțină apă, cu 90% mai puține emisii de gaze cu efect de seră, cu aproape 50% mai puțină energie și cu 93% mai puțin teren, în comparație cu producția tradițională de carne.
„Suntem onorați să anunțăm că brandul Beyond Meat a intrat în portofoliul companiei noastre, definit prin responsabilitate, inovație și adaptabilitate. O altă valoare a companiei noastre este optimismul, și astfel plecăm la drum cu această gamă de produse, pe care o vom extinde anul viitor cu gama Beyond Chicken Style, fiind convinși că Beyond Meat va contribui la diversificarea comportamentului de consum din România. Produsele plant-based ale acestui brand completează natural promisiunea noastră de brand – Bucurie la fiecare masă – prin gust si experiența culinară. Românii trebuie să știe că produsele Beyond Meat au multiple beneficii, atât pentru sănătate, cât și pentru mediul înconjurător”, a declarat Dan Nistor, Director General Nordic Group.
„Suntem bucuroși să extindem ofertele noastre pe piața europeană și, prin intermediul parteneriatului cu Nordic Food, să aducem produsele Beyond Meat în România. România este una dintre țările în care categoria de produse plant-based e în stadiu incipient, dar cererea pentru astfel de produse e în creștere. Suntem mândri să oferim aceste produse plant-basedcarnivorilor, flexitarienilor, vegetarienilor, veganilor din România, permițându-le consumatorilor să aleagă din ce în ce mai mult produse mai bune pentru planeta noastră”, a declarat Ben van Looij, Sales Director Retail EMEA at Beyond Meat.
Fondată în El Segundo, California, în 2009, compania Beyond Meat are produse care oferă același gust și textură precum produsele din carne, dar sunt o opțiune mai sănătoasă pentru consumatori și planetă.
Promisiunea brandului Beyond Meat, “Mănâncă ceea ce iubești,” reprezintă o puternică convingere că există o modalitate mai bună de a hrăni viitorul nostru și că alegerile pozitive pe care le facem, oricât de mici ar fi, ne pot ajuta să ne îndreptăm spre genul de viitor pe care îl dorim.
Trecând de la carnea de origine animală la proteina plant-based, putem avea un impact pozitiv asupra a patru aspecte de importanță globală: sănătatea, schimbările climatice, constrângerile legate de resursele naturale și fauna planetei.
Nordic Food e parte a grupului de companii Nordic Group, care, încă din 1991, își propune să le ofere consumatorilor din România tot ce este mai bun. Nordic Group, unul dintre cei mai cunoscuți jucători din domeniul distribuției de produse alimentare premium în România, are o cifră de afaceri de 72 de milioane de euro, peste 100 de branduri în portofoliu și circa 1.950 de produse.
Gama de produse disponibilă pe piața românească cuprinde Beyond Burger®, Beyond Sausage®, Beyond Mince® și BeyondMeatballs®.