Castelul Bethlen-Haller, simbol de preț al companiei Jidvei, găzduiește în această lună, piese preţioase din colecţia „Zestrea”, inspirate de straiele medievale ale domnițelor și reginelor, precum şi de motivele iilor româneşti tradiţionale. Vernisajul, care a avut loc pe 15 octombrie, a fost marcat de un recital inedit de folclor cu pian, susținut de interpreta Ioana Maria Ardelean și de profesorul Aurel Mustățea.
„Zestrea” by Liliana Ţuroiu este mai mult decât o colecţie de veşminte: este un proiect cultural de promovare a identităţii naţionale, cu un puternic caracter educaţional, intercultural şi adresat celor preocupaţi de tradiţie, valori autentice şi modă. Proiectul cuprinde atât colecţia vestimentară modernă, inspirată din costumul tradiţional românesc, cât şi un album de artă şi costum, ale cărui fotografii au fost realizate în Castelul Bran. Nu întâmplălor, deci, zestrea românească etnografică, cea culturală şi cea oenologică s-au întâlnit într-un parteneriat de succes, prin expoziția “Roade de Zestre” de la Castelul Bethlen-Haller.
Recitalul susținut cu ocazia vernisajului, de către interpreta Ioana Maria Ardelean și de profesorul Aurel Mustățea a fost un recital-călătorie, cum le place protagoniștilor să îl numească, care i-a purtat pe cei prezenți înspre trecut și rădăcini, aducând într-o lumină nouă, în straie neobișnuite, cântecul popular din zona Bistriței-Năsăud, a Mureșului și a Maramureșului.
Construit în 1560 de cancelarul Transilvaniei Bethlen Miklos și refăcut în sec. 17 după modelul de arhitectură renascentistă franceză a castelului Chambord de pe Valea Loirei, Castelul Bethlen-Haller domină somptuos colina Cetății de Baltă, fiind un simbol de preț al Jidveiului. Din 1560 datează, încă nealterate, poarta veche a castelului, cu scripetele său original, o ușă frumos sculptată în piatră și scara de lemn de intrare în pivnița de la subsol. Actualmente proprietate a familiei Necșulescu, fondatoarea companiei Jidvei, castelul, ce poartă încă pe frontispiciu blazonul princiar original, este cu circuit închis, fiind destinat oenoturismului – degustărilor și evenimentelor de promovarea celebrelor vinuri de Jidvei.
Zestrea oenologică a domeniului Jidvei o reprezintă, evident, întinsa podgorie de pe Târnave, cu soiurile albe de calitate, precum Feteasca Regală, Fetească Albă, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Muscat Ottonel, dar și soiuri negre precum Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot ori Syrah.
Castelul Bethlen-Haller se alătură, astfel, într-un mod natural, periplului cultural “Zestrea”, de promovarea frumuseții sufletului românesc prin culoare, simboluri și textură. Și este, iată, încă un loc special, cu istorie, arhitectură somptuasă și renume în care colecția a fost expusă în 2015 și 2016.
Ca un adevărat ambasador al turismului şi al valorilor româneşti, creatoarea Liliana Ţuroiu – artist plastic și Lector Universitar Doctor în cadrul Departamentului de Modă al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti –a sprijinit întotdeana cultura românească, atât prin colecțiile și expoziţiile sale de artă şi costum contemporan, cât şi prin numeroase conferinţe susţinute în cadrul unor prestigioase instituţii academice românești și internaționale.
Noutăţile despre proiectul Zestrea sunt disponibile pe site, precum şi de pe pagina de facebook